Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 385 din 20 noiembrie 2020 privind înființarea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2
(1) Comitetul are rolul de a organiza și coordona activitățile privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, pe următoarele tipuri de responsabilități:
– informare și comunicare pentru personalul medico-sanitar și populația generală;
– comunicare în situații de criză;
– organizarea centrelor de vaccinare și coordonarea derulării activității acestora;
– asigurarea procesului logistic necesar desfășurării activităților aferente procesului de vaccinare;
– identificarea nevoii de resurse umane necesare pentru echipele de vaccinare;
– elaborarea de proceduri de lucru necesare implementării în mod unitar a activităților legate de procesul de vaccinare.
(2) Activitățile Comitetului se organizează pe 3 domenii prioritare:
a) comunicare;
b) logistică;
c) activitate medicală - vaccinarea propriu-zisă și monitorizarea reacțiilor adverse (RAPI).