Articolul 5
Art. 5 din LEGE Nr. 80 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor
- Capitolul 2 Organizarea sistemului de pensii şi asigurări sociale al agricultorilor
(1) Fondurile destinate plății pensiilor și celorlalte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor se constituie din contribuția persoanelor asigurate, a agenților economici și din alte surse. Fondurile astfel constituite sunt purtătoare de dobinda.
(2) În cazurile în care sursele arătate la alin. (1) nu acoperă integral cheltuielile pentru plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, se vor aloca fonduri de la buget, care se vor stabili și aproba prin legea anuală privind bugetul de stat.
(3) **) Persoanele asigurate în condițiile prezentei legi, în vârsta de peste 18 ani, vor achită o contribuție de pensii și asigurări sociale stabilită în cota de 7% asupra venitului lunar asigurat și o cota de 2% asupra aceluiași venit mediu lunar asigurat, pentru finanțarea ocrotirii sănătății.
**) Potrivit prevederilor , persoanele asigurate prin contracte de asigurare încheiate până la intrarea în vigoare a legii susmenționate nu datorează cota de 2% prevăzută în acest alineat, pentru finanțarea ocrotirii sănătății.
(4) *) Abrogat
*) Alin. (4) al art. 5 a fost abrogat prin art. 41 al Ordonanței Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit. Alin. (4) avea următorul cuprins:
"Agenții economici cu personalitate juridică care produc, industrializeaza sau comercializează produse agricole și alimentare vor achită la fondul de pensii și asigurări sociale al agricultorilor o contribuție cuprinsă între 2 și 4% din veniturile realizate din activitatea de producție agricolă sau de industrializare a produselor agricole și alimentare, după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentație publică realizat din activitatea de comercializare a produselor agricole și alimentare".
(5) *) Abrogat
(6) *) Abrogat
*) Alin. (4), (5), (6) au fost abrogate prin pentru abrogarea unor dispoziții legale cu privire la contribuția agenților economici la constituirea Fondului asigurărilor sociale ale agricultorilor.
Textul inițial al acestor articole era:
"Alin. (4): Agenții economici cu personalitate juridică care produc, industrializeaza sau comercializează produse agricole și alimentare vor achită la fondul de pensii și asigurări sociale al agricultorilor o contribuție cuprinsă între 2 și 4% din veniturile realizate din activitatea de producție agricolă sau de industrializare a produselor agricole și alimentare, după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentație publică realizat din activitatea de comercializare a produselor agricole și alimentare".
"Alin. (5): Încadrarea agenților economici prevăzuți la alin. (4) pe tipuri de activitate și niveluri de contribuție, precum și modalitatea urmăririi și încasării acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului".
"Alin. (6): "Neplata contribuției prevăzute la alin. (4), la termenele prevăzute, atrage majorarea sumelor datorate cu 0,3% pentru fiecare zi de întârziere. Sumele reprezentind majorările de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale pentru agricultori".
(7) Neplata contribuției prevăzute la alin. (3), pe o perioadă mai mare de 2 ani, atrage încetarea plății drepturilor de asigurări sociale pe perioada respectiva. Dacă în această perioadă persoana interesată solicita unele drepturi de asigurări sociale, acestea se vor acorda numai după achitarea contribuției datorate.