Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 197 din 28 octombrie 2020 privind modificarea și completarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2015
(1) În aplicarea prevederilor pentru modificarea și completarea și privind modificarea și completarea altor acte normative, licențele emise anterior intrării în vigoare a cu privire la activități care se încadrează în situațiile prevăzute de lege conform cărora nu este necesară deținerea unei licențe își încetează valabilitatea.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) , licențele emise operatorilor prevăzuți la și aprobat prin , cu modificările și completările ulterioare, își încetează valabilitatea la data confirmării prin decizie a sistemelor de distribuție respective ca fiind sisteme de distribuție închise ca urmare a unei solicitări de confirmare în acest sens.
(la 25-11-2020, Alineatul (2) din Articolul II a fost modificat de )
(3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentului ordin, operatorii prevăzuți la și aprobat prin , cu modificările și completările ulterioare, solicită ANRE confirmarea prin decizie a sistemelor de distribuție respective ca fiind sisteme de distribuție închise, în vederea respectării prevederilor .
(la 25-11-2020, Alineatul (3) din Articolul II a fost modificat de )
(4) Solicitările de acordare/modificare de licențe nesoluționate până la data publicării prezentului ordin care se încadrează în prevederile alin. (1) se clasează.