Articolul 6
Art. 6 din ORDIN nr. 664 din 14 iunie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare şi organizarea licitaţiilor pentru atribuirea în gestiune
- Anexa 1
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
(1) Pentru situațiile prevăzute la art. 5, în care procentul de 70% nu corespunde unui număr întreg de fonduri de vânătoare, se va proceda după cum urmează:
a) dacă diferența dintre suprafața fondurilor de vânătoare corespunzătoare procentului de 70% prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din lege și suprafața fondurilor de vânătoare înscrise pentru atribuire directa, corespunzătoare unui număr întreg de fonduri, este mai mare decât jumătate din suprafața celui mai mic fond de vânătoare rămas neînscris, acesta va fi și el înscris în lista pentru atribuire directa;
b) în cazul în care diferența de suprafața calculată în condițiile lit. a) este mai mica decât jumătate din suprafața celui mai mic fond de vânătoare, acesta nu va fi înscris în lista pentru atribuire directa.
(2) Pentru organizațiile vânătoresti îndreptățite prin lege sa beneficieze de atribuire directa și care dețin numai unul sau doua fonduri de vânătoare, prin excepție de la prevederile alin. (1), se va proceda după cum urmează:
a) organizațiile vânătoresti care dețin numai un fond de vânătoare vor înscrie în lista pentru atribuire directa fondul de vânătoare respectiv;
b) organizațiile vânătoresti care dețin doua fonduri de vânătoare vor înscrie în lista pentru atribuire directa un singur fond.