Articolul 2
Art. 2 din LEGE Nr. 70 din 16 iulie 1992 pentru acordarea drepturilor unităţilor de cercetare ştiinţifică ale Academiei Române de a folosi veniturile suplimentare obţinute din contracte
(1) Veniturile extrabugetare prevăzute la art. 1 se încasează, se administrează și se contabilizeaza de unitățile de cercetare științifică ale Academiei Române, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetul de stat.
(2) Veniturile nete rezultate după plata impozitelor datorate, potrivit legii, vor fi folosite de unitățile de cercetare ale Academiei Române pentru finanțarea dezvoltării bazei materiale și activității de informare-documentare, iar un procent de 15-30% din aceste venituri se va utiliza la sfîrșitul anului bugetar pentru stimularea personalului care a contribuit la executarea contractelor pentru lucrările suplimentare efectuate în afară programelor de cercetare finanțate de la buget.