Articolul 54
Art. 54 din DECRET nr. 678 din 7 octombrie 1969 privind regimul de paza a frontierei de stat a Republicii Socialiste România
- Capitolul 6 Controlul şi supravegherea aplicării legislaţiei de frontieră
În scopul asigurării respectării regulilor existente în zona de frontieră și pe litoralul Marii Negre, organele de graniceri și ale Ministerului de Interne vor stabili măsuri comune pentru aplicare prevederilor prezentului decret și vor efectua controale periodice în vederea descoperirii, identificarii și sanctionarii persoanelor care încalcă aceste reguli. De asemenea, se vor informa operativ și reciproc despre constatările privind modul în care unitățile socialiste și persoanele fizice respecta prevederile prezentului decret.