Articolul 13
Art. 13 din DECRET nr. 678 din 7 octombrie 1969 privind regimul de paza a frontierei de stat a Republicii Socialiste România
- Capitolul 4 Regimul de frontieră
- Secţiunea I Accesul şi circulaţia în zona de frontieră
Personalul muncitor din Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor care executa în zona de frontieră lucrări de întreținere, reparații și construcții ale căilor de comunicații, liniilor de telecomunicații și senalului navigabil, precum și personalul de supraveghere și controlul navigației, are acces pe baza actului de identitate și a ordinului de serviciu sau de deplasare semnat de conducătorul unității socialiste în care este încadrat.
Accesul în zona de frontieră pe baza documentelor prevăzute la alin. 1 este permis, de asemenea, organelor de control vamal ale Direcției Generale a Vamilor care se deplaseaza la unitățile subordonate din punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, precum și personalului muncitor din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare care se deplaseaza pe navele de pescuit oceanic.
Personalul muncitor al unităților socialiste situate în zona de frontieră are acces la locul de muncă, pe baza actului de identitate și a legitimatiei de serviciu cu fotografie, semnată de conducătorul unității în care este încadrat. În cuprinsul legitimatiei se vor indica seria, numărul actului de identitate și organul emitent.