Articolul 4
Art. 4 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 149 din 27 august 2020 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19
(1) Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat prevăzut la art. 1 alin. (1) beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;
b) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);
c) să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau faliment, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019, sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
(2) Beneficiarii care accesează ajutorul de stat prevăzut la art. 1 alin. (1) nu pot accesa și Măsura 21 - Măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID-19 din cadrul PNDR 2014-2020.