Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 720 din 27 august 2020 privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei de stat româno-ungare Borș II (România)-Nagykereki (Ungaria) pentru transportul de persoane și de mărfuri
(1) Pentru Poliția de Frontieră Română, posturile necesare efectuării controlului la frontiera de stat vor fi asigurate prin redistribuire din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne.
(2) Cheltuielile de personal, pentru dotări și alte amenajări specifice Poliției de Frontieră Române se suportă din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
(3) Personalul și dotările necesare pentru desfășurarea activității Poliției de Frontieră Române în punctul internațional de trecere a frontierei de stat, aprobat potrivit art. 1 alin. (1) , sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) Personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. își va desfășura activitatea specifică la frontieră, potrivit privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, în spații amenajate pe teritoriul României.