Articolul 72
Art. 72 din LEGE Nr. 68 din 15 iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
- Capitolul 11 Contravenţii si sancţiuni
Constituie contravenții, in masura in care, potrivit legii, nu sint infracțiuni, următoarele fapte:
a) înscrierea, cu buna-stiinta, a unui alegător in mai multe liste electorale ale localității de domiciliu, înscrierea in listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei de susținători cu încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea listelor de candidați si a candidaților independenți sau la folosirea semnelor electorale;
b) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisa a celui interesat, a cartii de alegător sau neîntocmirea cartii de alegător in termenele stabilite;
c) neluarea, de catre organizatori, a masurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum si distribuirea si consumarea de băuturi alcoolice in timpul acestor adunări;
d) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau in orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propaganda electorala tipărite;
e) afișarea mijloacelor de propaganda electorala in alte locuri decit cele permise sau cu încălcarea prevederilor prezentei legi;
f) acceptarea de catre un cetățean a înscrierii sale in mai multe liste de candidați;
g) neaducerea la cunostinta publica, de catre membrii birourilor electorale de circumscripție, a propunerilor de candidaturi;
h) refuzul de a permite accesul in localul de vot al candidaților sau al persoanelor acreditate sa asiste la desfășurarea operațiunilor electorale;
i) refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii in localul de vot si in împrejurimi;
j) refuzul nejustificat de a înscrie pe alegător in lista speciala sau de a inmina buletinul de vot si stampila de votare alegătorului care a semnat in lista electorala, inminarea buletinului de vot unui alegător care nu prezinta cartea de alegător si actul de identitate ori care refuza sa semneze pentru primirea acestora in lista electorala in care este înscris;
k) întocmirea, de birourile electorale ale secțiilor de votare, a proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi;
l) continuarea propagandei electorale, inclusiv in presa, la posturile de radio sau de televiziune, dupa încheierea campaniei electorale, precum si sfătuirea, in ziua votării, a alegătorilor, in presa, la posturile de radio sau de televiziune, precum si la sediul secțiilor de votare sau in locurile prevăzute la art. 51 alin. (2), sa voteze sau sa nu voteze un anumit partid, o anumita formațiune politica, alianta politica sau un candidat independent;
m) abrogata;
n) purtarea, pe durata votării, de catre membrii birourilor secțiilor de votare sau de catre persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propaganda electorala;
o) încălcarea, de catre membrii birourilor electorale, a obligației de a participa la activitatea acestor birouri.
a fost modificat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 129 din 30 iunie 2000 publicata in prin înlocuirea sintagmei "coalitie politica" sau "coalitie electorala" cu "alianta politica".
Litera l) a publicata in .
Litera m) a publicata in .