Începe proba gratuită

LEGE nr. 190 din 21 august 2020 privind utilizarea voluntară a logotipului "100% rasă autohtonă" pentru produsele de origine animală din România

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din LEGE nr. 190 din 21 august 2020 privind utilizarea voluntară a logotipului "100% rasă autohtonă" pentru produsele de origine animală din România

  1. Capitolul IV Instituțiile publice și entitățile responsabile

(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru elaborarea legislației subsecvente din domeniu.

(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale efectuează inspecții oficiale cu privire la aplicarea logotipului „100% rasă autohtonă“ ale cărui caracteristici sunt prevăzute în anexa nr. 3 .

(3) ANZ este autoritatea competentă a statului în zootehnie, care:

a) recunoaște entitățile de crescători și aprobă programele de ameliorare ale raselor autohtone;

b) atribuie codul unic de identificare în Registrul unic de identificare fiecărui solicitant.

(4) Entitățile au următoarele atribuții:

a) conduc registrele genealogice/evidențele zootehnice la rasele autohtone cuprinse în programele de conservare a rasei;

b) desfășoară activități de promovare a conservării, respectiv a produselor de origine animală care provin de la animale din rase autohtone;

c) solicită cod unic de identificare;

d) întocmesc caietul de sarcini pentru rasa pe care o gestionează, ale cărui caracteristici sunt prevăzute în anexa nr. 4 ;

e) se asigură că produsele provin de la animale din rasele autohtone prin monitorizarea sistemului de producție;

f) se asigură de conformitatea sistemului de trasabilitate a animalelor din rasele autohtone;

g) au responsabilitatea pentru utilizarea logotipurilor, implicit recunoașterea materialului biologic zootehnic produs pentru comercializare numai din animalele monitorizate și gestionate de către acestea;

h) transmit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale un raport anual privind rezultatele controalelor efectuate la beneficiarii utilizatori ai logotipului „100% rasă autohtonă“ pentru produsele de origine animală, pe suport electronic;

i) păstrează documentele prevăzute în caietul de sarcini pentru o perioadă de 5 ani, pe suport electronic.

(5) Crescătorul de animale din rasele autohtone are următoarele obligații:

a) este membru al entității crescătorilor pentru rasa autohtonă de animale pentru care solicită cod unic de identificare, prin cererea prevăzută în anexa nr. 5 ;

b) se obligă să mențină numărul de animale adulte de reproducție, precum și descendenții necesari pentru înlocuirea acestora până la ieșirea rasei din pericolul de abandon;

c) organizează reproducția în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al registrului genealogic;

d) înființează și conduce evidențele primare în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al registrului genealogic;

e) ține un registru de evidență în exploatația proprie și raportează entității toate informațiile solicitate de aceasta conform caietului de sarcini.