Articolul 30
Art. 30 din LEGE nr. 33 din 7 aprilie 1934 pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane
- Capitolul 2 Reglementarea datoriilor urbane
A. Sînt considerați debitori urbani, debitorii cetățeni români, persoane fizice, persoane juridice de drept privat, care nu au scop lucrativ și fondatiunile de orice fel, dacă îndeplinesc ambele condițiuni de mai jos:
a) Sa fie proprietari chiar și aparenti încă dela data de 18 Decemvrie 1931 și pînă azi, de imobile susceptibile de a fi impuse la impozitul pe clădiri, prevăzut la art. 13 din legea contribuțiilor directe, chiar dacă ar fi scutite prin vreuna din dispozițiile legale în vigoare. Îndeplinirea acestei condițiuni se poate dovedi cu toate mijloacele de proba din dreptul comun, însă în cazul cînd s'ar invoca acte scrise, acestea nu vor fi opozabile decât dacă vor avea data certa, iar în Ardeal și Bucovina, putere probatorie, conform cu legiuirile locale. În vederea aplicatiunii acestei legi, se considera bunurile moștenite după 18 Decemvrie 1931, de către debitorii cu vocatiunea legală la succesiunea, ca fiind proprietatea lor din momentul achizitiunii acestor bunuri de către defunct;
b) Sa nu poată fi considerați debitori agricoli prin aplicarea art. 1.
B. Debitorii urbani menționați sub litera A beneficiază de dispozițiunile acestui capitol, dacă îndeplinesc una din condițiunile de mai jos:
a) Ca veniturile lor brute imobiliare, după matricolele fiscale, sa nu intreaca cifra de 60.000 lei pentru București, 48.000 lei pentru municipii și 24.000 lei pentru celelalte comune urbane;
b) Ca veniturile lor personale imobiliare, conform matricolelor fiscale, sa reprezinte cel puțin 30 la suta din cuantumul total al veniturilor lor elementare personale, ce au servit la calcularea impozitului lor global pe anul 1933. Din acest cuantum total de venituri se va scădea venitul locuintii personale a debitorului, precum și o sumă de lei 80.000 din totalul veniturilor sale, provenind din lefuri, pensii, indemnizații de orice natura sau profesiuni libere.