Articolul 14
Art. 14 din DECRET nr. 79 din 30 martie 1950 pentru organizarea Notariatului de Stat
- Capitolul 3 Funcţionarea Notariatului de Stat
Îndeplinirea actelor de notariat prevăzute de art. 2, precum și a actelor prevăzute la art. 3, se va face conform dispozițiunilor legii pentru autentificarea și legalizarea înscrisurilor, legii asupra cambiei și biletului de ordin, precum și oricăror legi speciale.
La autentificarea înscrisurilor, notarul va fi asistat de secretarul Biroului de Notariat de Stat care va contrasemna înscrisul.
În cazurile în care, potrivit dispozițiunilor legale în vigoare, este necesară formalitatea transcriptiei sau înscrierii, înscrisurile se vor inainta de urgenta tribunalului sau judecătoriei de carte funduara competente.
După transcriere, înscrisurile se vor înapoia Biroului de Notariat de Stat, iar notarul va da părților exemplarele destinate lor, ele semnand de primire chiar pe petiția de autentificare.