Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 4 din 3 iulie 2020 pentru modificarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare

Articolul I

Articolul I

Art. I din REGULAMENT nr. 4 din 3 iulie 2020 pentru modificarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare

privind instituțiile financiare nebancare, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. va avea următorul cuprins:

Suplimentar elementelor prevăzute la art. 63 alin. (1), în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2022, la determinarea nivelului fondurilor proprii, instituțiile financiare nebancare deduc din valoarea totală a componentelor fondurilor proprii diferența pozitivă, aferentă categoriilor de active financiare pentru care se constituie provizioane specifice de risc de credit potrivit R privind clasificarea creditelor și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, aplicabile entităților supravegheate de Banca Națională a României, altele decât instituțiile de credit, dintre (i) valoarea ajustărilor pentru pierderi așteptate obținute potrivit cerințelor Standardului Internațional de Raportare Financiară 9, determinate prin retratarea informațiilor din evidențele contabile ținute potrivit dispozițiilor Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sumele aferente activelor financiare, care fac obiectul operațiunilor de scoatere în afara bilanțului conform cerințelor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, dar care continuă să fie recunoscute în bilanț conform Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, și (ii) valoarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit calculat potrivit R , la care se adaugă valoarea eventualelor ajustări pentru depreciere suplimentare constituite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin . Diferența se determină astfel:

a) pentru scopul determinării nivelului fondurilor proprii în perioada 1.01.2021 - 30.06.2021, diferența luată în calcul va fi cea aferentă datei de 31 decembrie 2019;

b) pentru scopul determinării nivelului fondurilor proprii în perioada 1.07.2021 - 30.06.2022, diferența luată în calcul va fi cea aferentă datei de 31 decembrie 2020;

c) pentru scopul determinării nivelului fondurilor proprii în perioada 1.07.2022 - 31.12.2022, diferența luată în calcul va fi cea aferentă datei de 31 decembrie 2021.

2. La va avea următorul cuprins:

(2) Dacă, într-un caz excepțional și bine justificat, nivelul fondurilor proprii scade sub cel prevăzut la alin. (1), instituția financiară nebancară trebuie să raporteze această situație fără întârziere Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, care poate acorda un termen-limită în care instituția financiară nebancară să se conformeze la respectiva cerință.

3. va avea următorul cuprins:

FORMULAR de calcul și raportare a nivelului fondurilor proprii

Denumirea instituției financiare nebancare:

Data raportării:

Elemente luate în calcul Nr. rd. Valoare -lei-
Capital social subscris și vărsat/capital de dotare 1
Prime de capital integral încasate, aferente capitalului social 2
Rezerve legale 3
Rezerve statutare sau contractuale 4
Alte rezerve constituite din profitul net 5
Rezultatul reportat reprezentând profit net nerepartizat 6
Profitul net interimar înregistrat până la data determinării nivelului fondurilor proprii, cu condiția să fie net de orice obligații previzibile și să fie verificat de persoanele cu atribuții în domeniu din cadrul instituției financiare nebancare, cu respectarea principiilor și a regulilor de contabilizare și evaluare în vigoare aplicabile 7
Total (rd. 1 la rd. 7) 8
Sumele din profitul net al exercițiului financiar precedent reprezentând dividende 9
Rezultatul reportat reprezentând pierdere 10
Rezultatul exercițiului financiar curent reprezentând pierdere 11
Repartizarea profitului 12
Valoarea neamortizată a cheltuielilor de constituire 13
Valoarea neamortizată a altor imobilizări necorporale 14
Valoarea neamortizată a fondului comercial 15
Valoarea imobilizărilor necorporale în curs și avansuri acordate pentru imobilizările necorporale 16
Acțiuni proprii răscumpărate în vederea reducerii capitalului social 17
Valoarea operațiunilor efectuate în condiții de favoare (dacă este cazul) 18
Total (rd. 9 la rd. 18) 19
Capital propriu (rd. 8 - rd. 19) 20
Rezerve și fonduri speciale constituite potrivit reglementărilor speciale aplicabile 21
Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale și a altor reevaluări efectuate potrivit legii 22
Împrumuturi subordonate primite, inclusiv fondurile puse la dispoziția instituțiilor financiare nebancare, asimilate, potrivit legii, împrumuturilor subordonate 23
Alte elemente, de natura fondurilor și/sau rezervelor, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 62 alin. (2) din regulament*) 24
Capital suplimentar (total rd. 21 la rd. 24) 25
Sume reprezentând participații în alte entități, care depășesc 10% din capitalul social al acestora din urmă, creditele subordonate și alte creanțe de aceeași natură față de respectivele entități 26
Diferența pozitivă, aferentă categoriilor de active financiare pentru care se constituie provizioane specifice de risc de credit potrivit privind clasificarea creditelor și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, aplicabile entităților supravegheate de Banca Națională a României, altele decât instituțiile de credit, dintre (i) valoarea ajustărilor pentru pierderi așteptate obținute potrivit cerințelor Standardului Internațional de Raportare Financiară 9, determinate prin retratarea informațiilor din evidențele contabile ținute potrivit dispozițiilor Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin , inclusiv sumele aferente activelor financiare, care fac obiectul operațiunilor de scoatere în afara bilanțului conform cerințelor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, dar care continuă să fie recunoscute în bilanț conform Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, și (ii) valoarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit calculat potrivit , la care se adaugă valoarea eventualelor ajustări pentru depreciere suplimentare constituite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin **) 27
Fonduri proprii (rd. 20 + rd. 25 - rd. 26 - rd. 27) 28
Alte elemente care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 62 alin. (2) din regulament, din care: -........................... -........................... -........................... 29

*) Defalcarea elementelor de la rd. 24.

**) Elementul prevăzut pe rd. 27 se va avea în vedere la determinarea și raportarea nivelului fondurilor proprii exclusiv pentru perioada 1 ianuarie 2021- 31 decembrie 2022.

Conducătorul instituției financiare nebancare, ..................................................

(numele, prenumele și semnătura)

Conducătorul compartimentului financiar-contabil, ..................................................

(numele, prenumele și semnătura)

Întocmit

..................................................

(numele, prenumele și telefonul)

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.