Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 2.910 din 29 noiembrie 1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din HOTĂRÂRE nr. 2.910 din 29 noiembrie 1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România

  1. Capitolul 1 Conferirea titlului de doctor
  2. Secţiunea A III-a Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

În ședința publică comisia dezbate teza de doctorat, după care se pronunța și asupra valorii științifice a tezei de doctorat, ca și asupra importantei practice a rezultatelor obținute.

După încheierea dezbaterilor cu privire la teza de doctorat, comisia, în urma deliberării, hotărăște prin vot deschis asupra conferirii titlului de doctor. Hotărîrea de conferire a titlului de doctor se poate lua cel puțin cu patru voturi, cînd comisia este formată din cinci membri, sau cel puțin șase voturi, cînd comisia este formată din șapte membri.

Rectorul instituției de învățămînt superior sau președintele secției de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România verifica îndeplinirea cerințelor legale referitoare la obligațiile doctorandului în cadrul stagiului de pregătire și la susținerea tezei de doctorat.