Articolul VII
Art. VII din REGULAMENT nr. 10 din 28 mai 2020 privind modificarea și completarea unor acte normative ale Autorității de Supraveghere Financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale
privind cadrul unitar de desfășurare a auditului statutar la entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. se modifică și va avea următorul cuprins:
În conformitate cu prevederile , coroborate cu prevederile privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea privind piața de capital, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, ale și privind piețele de instrumente financiare, ale și ale privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale și ale , și și ale privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, ale privind pensiile ocupaționale, ale privind administratorii de fonduri de investiții alternative, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale și ale privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare,
2. La se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
l) fonduri de pensii ocupaționale și administratorii acestora.
3. La se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În cazul auditorului fondurilor și administratorilor fondurilor de pensii ocupaționale, decizia de avizare sau decizia de respingere, după caz, se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia.
4. La se modifică și va avea următorul cuprins:
f) din echipa de audit nu poate face parte în calitate de actuar o persoană care se află într-o relație contractuală de tip angajat/colaborator cu o societate de asigurare și/sau reasigurare autorizată în România, cu fonduri de pensii administrate privat și administratorii acestora, cu fonduri de pensii facultative și administratorii acestora, cu fonduri de pensii ocupaționale și administratorii acestora sau cu orice altă entitate care indiferent de obiectul de activitate face parte din același grup cu entitatea supusă auditului statutar;
5. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Firmele de audit care auditează situațiile financiare anuale ale administratorilor fondurilor de pensii administrate privat și/sau fondurilor de pensii facultative și/sau fondurilor de pensii ocupaționale, precum și situațiile financiare anuale ale unui fond de pensii administrat privat/fond de pensii facultative/fond de pensii ocupaționale au obligația completării machetelor privind rapoartele de audit prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 și 9.
6. La se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) pentru fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii ocupaționale și administratorii de fonduri de pensii private, contractul de audit se încheie până la data de 30 septembrie a anului în curs astfel încât să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. În situația în care contractul de audit se încheie pentru o perioadă mai mare de un an, încheierea acestuia se face cu respectarea prevederilor art. 21 lit. a);
c) prețul contractului de audit se stabilește în moneda agreată între părți, cu excepția contractelor de audit încheiate de către fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative și fondurile de pensii ocupaționale, pentru care prețul se stabilește în lei;
d) este interzisă modificarea clauzei contractului cu privire la preț în cursul unui an calendaristic pentru contractele de audit încheiate de către fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative și fondurile de pensii ocupaționale;
7. se modifică și va avea următorul cuprins:
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta normă.
8. , se introduce o nouă anexă, anexa nr. 9, cu următorul cuprins:
RAPORT DE AUDIT al situațiilor financiare anuale aplicabil unui fond de pensii ocupaționale
1. Titlul.........................
2. Destinatarul.....................
3. Paragraful introductiv al raportului trebuie să identifice:
a) situațiile financiare anuale auditate care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
b) aria auditului statutar, cu respectarea standardelor internaționale de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar.
4. Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare anuale
5. Responsabilitatea firmei de audit
6. Opinia firmei de audit:
a) opinia firmei de audit care să exprime în mod clar punctul de vedere potrivit căruia situațiile financiare anuale oferă o imagine corectă și fidelă a activității fondului de pensii ocupaționale și care este conformă cadrului relevant de raportare financiară, cu respectarea cerințelor legale. Opinia de audit poate fi: fără rezerve, cu rezerve, contrară sau imposibil de exprimat, dacă firmele de audit nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit. Auditarea situațiilor financiare anuale ale exercițiului financiar anterior de către o altă firmă de audit nu constituie bază pentru exprimarea unei opinii cu rezervă;
b) o referire cu privire la aspectele asupra cărora firmele de audit atrag atenția printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve.
7. Alte responsabilități de raportare:
a) auditarea anuală a valorii activului net și a valorii unității de fond, firma de audit având obligația de a-și exprima opinia în ceea ce privește respectarea metodologiei de calcul al indicatorilor financiari specifici fondurilor de pensii ocupaționale;
b) o referire cu privire la respectarea prevederilor legale în ceea ce privește:
(i) calculul, convertirea și evidența contribuțiilor individuale ale participanților la fondurile de pensii ocupaționale;
(ii) calculul și evidența comisionului constituit conform legii;
(iii) calculul și evidența activelor fondurilor de pensii ocupaționale, inclusiv a dividendelor de încasat;
(iv) calculul și evidența operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile fondurilor de pensii ocupaționale;
(v) calculul și evidența transferurilor participanților;
(vi) calculul și evidența utilizării activului personal net al participantului la un fond de pensii ocupaționale, în caz de invaliditate, deces sau deschiderea dreptului la pensie, conform legii;
(vii) calculul și evidența provizioanelor tehnice constituite de administrator și/sau angajator, categoriile de active admise să acopere provizioanele tehnice, precum și regulile de diversificare pentru activele admise să acopere provizioanele tehnice constituite;
(viii) calculul și evidența utilizării clauzei de vesting;
c) o referire cu privire la practicile și procedurile controlului și auditului intern al administratorului, precum și eventualele deficiențe constatate și recomandările făcute pentru remedierea acestora. Această precizare, cuprinsă în raportul de audit, trebuie înaintată administratorului printr-un document separat de opinia de audit, denumit «Scrisoare către conducerea societății».
8. O referire privind gradul de conformitate a raportului administratorului referitor la administrarea fondului de pensii ocupaționale cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar
9. Semnătura auditorului financiar^1.........................................
^1 Raportul de audit este semnat cel puțin de auditorul financiar care a efectuat auditul statutar în numele firmei de audit.
10. Data raportului firmei de audit.........................................
11. Adresa firmei de audit.....................................................