Începe proba gratuită

LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Articolul 55

Articolul 55

Art. 55 din LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

  1. Capitolul II Măsuri sectoriale
  2. Secţiunea a 9-a Domeniul executării pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

(1) Executarea obligației de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare ori formare profesională, prevăzută la , și la , cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit modalității în care instituția din comunitatea la care a fost înscrisă persoana supravegheată derulează cursurile școlare, de calificare sau de formare profesională, prin prezența fizică a participanților sau în mediul online.

(2) În situația în care cursurile de pregătire școlară sau de calificare ori formare profesională la care sunt înscrise sau urmează a fi înscrise persoanele supravegheate sunt suspendate, iar executarea nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere, al duratei supravegherii sau al măsurii educative neprivative de libertate, consilierul de probațiune manager de caz face demersuri pentru a identifica o altă instituție din comunitate în care se derulează cursuri sau, după caz, demersuri pentru modificarea conținutului obligației, în condițiile legii, ori înștiințează instanța despre imposibilitatea obiectivă de executare și face mențiune despre aceasta în raportul final.