Articolul 40
Art. 40 din LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
- Capitolul II Măsuri sectoriale
- Secţiunea a 5-a Domeniul educație și cercetare
(1) Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2021-2022, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.
(la 13-09-2021, Alineatul (1) din Articolul 40, Sectiunea a 5-a, Capitolul II a fost modificat de )
(2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2021-2022, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță se circumscriu prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute.
(la 13-09-2021, Alineatul (2) din Articolul 40, Sectiunea a 5-a, Capitolul II a fost modificat de )
(3) Participarea studenților și studenților doctoranzi, care pe perioada stării de urgență, necesitate sau de alertă au urmat activități de învățare și predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de și , cu modificările și completările ulterioare, de studenții și studenții doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituțiile de învățământ universitar.
(4) În situația desfășurării activităților prevăzute la în sistem online, norma didactică se stabilește cu respectarea , cu modificările și completările ulterioare.