Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 26 din 7 mai 2020 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaționale și de modificare a unor norme ale Autorității de Supraveghere Financiară

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din NORMĂ nr. 26 din 7 mai 2020 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaționale și de modificare a unor norme ale Autorității de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul II Avizarea depozitarului
  2. Secţiunea a 2-a Documentația necesară obținerii avizului

(1) Avizul prevăzut la art. 3 se eliberează în baza unei cereri întocmite conform anexei nr. 1 , care este însoțită de următoarele documente:

a) autorizația de funcționare emisă de Banca Națională a României/autoritatea similară din statul aparținând Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, după caz, din care să reiasă că instituția de credit a fost autorizată să desfășoare activitățile de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în copie;

b) certificatul de înscriere a mențiunilor cu privire la modificarea obiectului de activitate în conformitate cu prevederile lit. a) , dacă este cazul, în original;

c) organigrama și limitele de competență stabilite la nivelul structurii organizatorice a solicitantului care desfășoară operațiuni legate de activitatea de depozitare și custodie, în copie;

d) procedurile privind activitățile de depozitare și custodie, de securitate, control și cele aplicabile în cazul apariției unor cazuri de forță majoră, care să permită separarea și păstrarea în siguranță a tuturor activelor fondurilor de pensii și a activelor corespunzătoare provizionului tehnic, în copie;

e) procedurile privind separarea activelor proprii de cele ale fondurilor de pensii ocupaționale și de cele ale activelor corespunzătoare provizioanelor tehnice pentru care desfășoară activitatea de depozitare și custodie și între acestea, aprobate de consiliul de administrație/persoanele împuternicite în acest sens, în copie;

f) certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, și certificatul de atestare fiscală, emis de autoritatea administrației publice locale, depuse în original, în termenul de valabilitate al acestora, din care să reiasă că instituția de credit nu are datorii restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale;

g) certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerțului, în termenul de valabilitate, în original;

h) documentul prin care organul statutar desemnează persoanele mandatate să reprezinte instituția de credit în relația cu A.S.F., în copie;

i) actul de identitate al fiecărei persoane care reprezintă instituția de credit în relația cu A.S.F., în copie, certificată pentru conformitate de către titularul actului de identitate;

j) curriculum vitae, datat și semnat, pentru persoanele care reprezintă instituția de credit în relația cu A.S.F., din care să rezulte că au pregătirea și experiența profesională corespunzătoare, în original, semnat pe fiecare pagină;

k) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru persoanele care reprezintă instituția de credit în relația cu A.S.F., întocmită conform anexei nr. 2 , în original, în formă autentică;

l) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal pentru persoanele care reprezintă instituția de credit în relația cu A.S.F., depuse în termenul de valabilitate al acestora, în original;

m) descrierea sistemelor informatice utilizate din care să reiasă capacitatea de a derula activitățile pentru care se solicită avizul, gradul de securitate al informației și capacitatea de a furniza raportările solicitate de către A.S.F., în original;

n) declarația din care să rezulte că asupra solicitantului nu este instituită măsura supravegherii sau administrării speciale, dată pe propria răspundere de cel puțin două persoane având competența de a angaja instituția de credit ori de cel puțin 2 salariați împuterniciți de conducerea acesteia, în original;

o) ultima situație a formularului de calcul și raportare a fondurilor proprii la nivel individual, în copie;

p) dovada achitării taxei de avizare, în copie.

(2) Cererea de avizare ca depozitar este semnată de cel puțin două persoane având competența de a angaja instituția de credit sau de cel puțin 2 salariați împuterniciți de conducerea instituției de credit.

(3) Toate documentele depuse la A.S.F. în scopul obținerii avizului vor fi numerotate și semnate pentru conformitate de către reprezentantul legal sau de cel puțin o persoană împuternicită a solicitantului și vor fi însoțite de un opis.

Numărul „Art. 5” apare și în alte secțiuni ale formei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.