Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 936 din 14 aprilie 2020 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare
(1) De la data publicării prezentului ordin, pe perioada stării de urgență și în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență pe teritoriul României se suspendă aplicarea prevederilor la pentru aprobarea privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare, , cu modificările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1) , organul fiscal central competent efectuează virarea sumelor din impozitul anual datorat în contul entităților nonprofit/unităților de cult, potrivit opțiunii exprimate de contribuabili în formularul 230, cu respectarea termenului de 90 de zile de la data depunerii cererii.
(3) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1) , organul fiscal central competent aplică dispozițiile prevăzute la la , cu modificările ulterioare.
(4) În cazul în care contribuabilii aduc la cunoștința organului fiscal competent, în scris, faptul că nu și-au exercitat opțiunea pentru virarea unei sume din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult menționate în notificarea primită, iar viramentul sumelor în contul entităților beneficiare a fost realizat, organele fiscale vor efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor virate în mod necuvenit, potrivit procedurii prevăzute la la , cu modificările ulterioare.