Articolul I
Art. I din LEGE nr. 49 din 16 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei acordată în baza privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.
(2) Prin excepție de la alin. (1), stimulentul educațional se acordă și copiilor aflați în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei.
(3) Stimulentul educațional se acordă numai pentru copiii înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar, conform , cu modificările și completările ulterioare.
2. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Stimulentul educațional se acordă:
a) din oficiu, pentru situația prevăzută la art. 2 alin. (1), după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocație pentru susținerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este și titularul alocației pentru susținerea familiei;
b) pe bază de cerere, pentru situația prevăzută la art. 2 alin. (2).
3. La se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În vederea asigurării accesului cât mai multor copii defavorizați la stimulentul educațional, primarul și managerii unităților de învățământ preșcolar dispun efectuarea, la un interval de cel mult 6 luni, de campanii de informare și consiliere a familiilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, cu privire la importanța înscrierii copiilor la grădiniță și la metodologia de funcționare a legii.
4. se modifică și va avea următorul cuprins:
Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,2 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional.