Articolul 85
Art. 85 din DECRET nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
- Anexa nr. 1
- Capitolul XI Alte măsuri
(1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, autoritățile administrației publice centrale și locale:
a) prin delegare/detașare a personalului propriu pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare și ordinele autorităților competente, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
b) prin executarea de activități/acțiuni specifice pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 a comunităților, în funcție de pregătire și resursele avute la dispoziție.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) , consiliile județene sau locale pun la dispoziție spații pentru cazarea personalului, instalarea sau parcarea echipamentelor și tehnicii militare și asigură accesul la utilitățile necesare intervențiilor.