Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 23 din 3 aprilie 2020 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii ocupaționale

Articolul 18

Articolul 18

Art. 18 din NORMĂ nr. 23 din 3 aprilie 2020 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii ocupaționale

  1. Capitolul IV Aderarea la un fond de pensii ocupaționale

(1) O persoană eligibilă își exprimă acordul de a deveni participant la un fond de pensii ocupaționale și de a adera la contractul de societate prin semnarea actului individual de aderare.

(2) Administratorul, prin intermediul angajatorului, îi oferă gratuit viitorului participant, prin orice mijloc care poate fi probat ulterior, prospectul fondului, alcătuit din secțiunea generală a acestuia și secțiunea specifică aferentă schemei de pensii a angajatorului său.

(3) Actul individual de aderare se completează de către persoana eligibilă care aderă sau de către reprezentantul angajatorului.

(4) Angajatorul transmite administratorului, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnare, actele individuale de aderare, însoțite de copia actelor de identitate valabile, cu semnătura în original a persoanelor eligibile pe aceeași pagină pe care este reprodusă imaginea prin copiere.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.