Articolul 22
Art. 22 din NORMĂ nr. 24 din 3 aprilie 2020 privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii ocupaționale
- Capitolul III Alte obligații ale administratorilor
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării plății unice, respectiv de la data ultimei plăți eșalonate, administratorul fondului de pensii ocupaționale transmite, prin orice alt mijloc care poate fi probat ulterior, o informare către participant cu privire la contravaloarea activului personal plătit.
(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării plății unice, respectiv de la data ultimei plăți eșalonate, administratorul fondului de pensii transmite moștenitorului/moștenitorilor/ tutorelui/curatorului, prin orice alt mijloc care poate fi probat ulterior, o informare cuprinzând cel puțin următoarele:
a) contravaloarea activului personal al participantului decedat;
b) suma cuvenită moștenitorului căruia i se adresează informarea.
(3) La solicitarea participantului/moștenitorului, administratorul transmite în mod gratuit istoricul operațiunilor efectuate pentru participant până la data plății unice a activului personal al acestuia, respectiv până la data ultimei plăți eșalonate.