Articolul 21
Art. 21 din NORMĂ nr. 24 din 3 aprilie 2020 privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii ocupaționale
- Capitolul II Utilizarea activului personal al participantului
- Secţiunea a 5-a Alte documente necesare pentru plata activului personal
(1) Documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) , art. 9 alin. (1) și art. 13 , însoțite de o procură specială și autentică, pot fi depuse și prin intermediul unui mandatar sau prin intermediul unui curator/tutore în baza documentului emis de instanța de tutelă în forma definitivă, după caz, completate cu actul de identitate al mandatarului/curatorului/tutorelui, valabil la data depunerii cererii, în copie.
(2) În cazul moștenitorilor minori, cererea prevăzută la art. 13 este semnată și depusă, după caz, de către:
a) ocrotitorul legal;
b) curatorul desemnat special în acest sens.
(3) Moștenitorii minori cu capacitatea de exercițiu restrânsă semnează cererea împreună cu ocrotitorul legal sau curatorul, după caz.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) și (3) , plata activului personal al participantului decedat se efectuează într-un cont bancar deschis pe numele minorului sau prin mandat poștal, la adresa de domiciliu a minorului.
(5) Plata contravalorii activului personal se face exclusiv către participantul fondului de pensii ocupaționale/moștenitorul participantului decedat, mandatarul acestuia fiind reprezentantul participantului/moștenitorului numai pentru depunerea cererii și a documentelor însoțitoare.