Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 19 din 25 martie 2020 privind transferul participanților de la un fond de pensii ocupaționale la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din NORMĂ nr. 19 din 25 martie 2020 privind transferul participanților de la un fond de pensii ocupaționale la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative

  1. Capitolul II Transferul de la un fond de pensii ocupaționale

În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii de către participant a notificării prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (i) , administratorul fondului de pensii ocupaționale de la care s-a solicitat transferul pune la dispoziția participantului raportul privind situația activului personal, care va cuprinde cel puțin următoarele informații:

a) informații privind prevederile legale aplicabile transferului participantului, condițiile de eligibilitate pentru transfer a participantului, precum și informații cu privire la îndeplinirea acestor condiții;

b) numărul și valoarea unităților de fond la data primirii notificării de către administrator;

c) valoarea activului personal care poate fi transferat, în condițiile prevăzute de și de prospectul fondului de la care se efectuează transferul.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.