Articolul 6
Art. 6 din NORMĂ nr. 13 din 16 martie 2020 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale
- Capitolul II Autorizarea de constituire a societății de pensii
- Secţiunea a 2-a Condiții privind fondatorii
(1) Evaluarea respectării criteriilor prevăzute de și de prezenta normă cu privire la fondatori se efectuează în cadrul procesului de autorizare a societății de pensii.
(2) Persoanele juridice care au calitatea de fondatori trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
a) să înregistreze, potrivit ultimei situații financiare, capital propriu pozitiv;
b) să fi funcționat minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care înainte de fuziune sau de divizare a funcționat minimum 3 ani;
c) să nu fie fondatori/acționari ai unei societăți de pensii ori ai altei entități înregistrate în state cu care România nu întreține relații diplomatice sau în jurisdicții care nu instituie obligativitatea organizării și tinerii contabilității și/sau publicării situațiilor financiare, ținerii registrelor comerciale și/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea acționarilor/asociaților și a administratorilor;
d) să nu aibă datorii restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale.