Articolul 13
Art. 13 din NORMĂ nr. 13 din 16 martie 2020 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale
- Capitolul II Autorizarea de constituire a societății de pensii
- Secţiunea a 3-a Documentația necesară pentru autorizarea de constituire a societății de pensii
Procedurile interne conțin instrucțiuni scrise care descriu etapele care trebuie urmate pentru desfășurarea activității, metode de lucru, reguli de aplicat și termene de realizare necesare îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor, având în vedere asumarea responsabilităților, și se referă cel puțin la următoarele:
a) descrierea gradului de adecvare a sistemului informatic preconizat a fi utilizat la specificul activității care urmează a fi desfășurată, avându-se în vedere aspecte precum capacitatea de a desfășura activitățile propuse, gradul de securitate a informației, capacitatea de a furniza raportările solicitate de A.S.F., îndeplinirea de către sistemele de prelucrare automată a datelor a criteriilor minimale prevăzute de reglementările în vigoare;
b) mecanismele de luare a deciziilor;
c) modalitățile și termenele de raportare pe linie verticală, separarea funcțiilor pentru persoanele cu funcții de decizie de cele cu funcții de execuție și de cele cu funcții de control;
d) administrarea conflictului de interese astfel încât să se asigure că persoanele care se află într-un conflict de interese potențial acționează în interesul exclusiv al fondului de pensii ocupaționale, al participanților și al administratorului;
e) modalitatea de soluționare a sesizărilor și reclamațiilor;
f) evidența și controlul activității în cadrul sediilor secundare, dacă acestea există.