Articolul 8
Art. 8 din NORMĂ nr. 12 din 16 martie 2020 privind autorizarea fondului de pensii ocupaționale
- Capitolul II Înființarea fondurilor de pensii ocupaționale
- Secţiunea a 3-a Modificarea contractului de societate
(1) Pentru a obține decizia de aprobare a modificării contractului de societate, administratorul depune la A.S.F. o cerere însoțită de următoarele documente:
a) nota de fundamentare a administratorului;
b) proiectul actului adițional la contractul de societate;
c) documentul de informare și solicitare a acordului angajatorului/angajatorilor;
d) dovada obținerii acordului angajatorului/angajatorilor;
e) dovada plății taxei de autorizare a modificării contractului de societate.
(2) Nota de fundamentare prevăzută la alin. (1) lit. a) conține cel puțin următoarele:
a) motivația modificării contractului de societate;
b) modificările propuse de administrator, evidențiate comparativ;
c) mențiunea că exprimarea acordului angajatorului/angajatorilor trebuie să se realizeze în termen de 30 de zile calendaristice de la data transmiterii documentului de informare și solicitare către acesta/aceștia.
(3) Documentul de informare și solicitare a acordului angajatorului/angajatorilor prevăzut la alin. (1) lit. c) conține cel puțin:
a) modificările propuse la contractul de societate, evidențiate comparativ cu prevederile din contractul în vigoare;
b) mențiunea că exprimarea acordului angajatorului/ angajatorilor trebuie să se realizeze în termen de 30 de zile calendaristice de la data transmiterii documentului;
c) în cazul în care mai mulți angajatori contribuie pentru angajații proprii la același fond de pensii ocupaționale, mențiunea că angajatorii care nu sunt de acord cu modificările propuse la contractul de societate pot solicita în scris transferul angajaților proprii la un alt fond de pensii ocupaționale, fără penalități de transfer, toate cheltuielile aferente transferului fiind în sarcina administratorului;
d) în cazul în care mai mulți angajatori contribuie pentru angajații proprii la același fond de pensii ocupaționale, mențiunea că, în situația în care niciun angajator nu este de acord cu modificările propuse, modificarea contractului de societate nu are loc;
e) în cazul în care un singur angajator contribuie la un fond de pensii ocupaționale, mențiunea că, în cazul în care acesta nu își manifestă acordul cu privire la modificările propuse de către administrator, modificarea contractului de societate nu are loc.