Articolul 14
Art. 14 din LEGE Nr. 44 din 28 aprilie 1992 pentru aderarea României la Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale, din 6.11.1925, cu modificările şi completările ulterioare
- Anexa 1
1) Un stat contractant nu poate cere, pentru recunoașterea dreptului, ca un semn sau mențiune a depozitului desenului sau modelului să fie pus pe obiectul care reprezintă acest desen sau model.
2) Dacă legislația naționala a unui stat contractant prevede aplicarea unei mențiuni speciale cu orice alt scop, statul respectiv va trebui sa considere aceasta cerința ca îndeplinită dacă toate obiectele prezentate publicului cu autorizația titularului dreptului asupra desenului sau modelului, sau etichetele cu care sînt prevăzute aceste obiecte poarta mențiunea specială internationala.
3) Trebuie să fie considerată ca mențiune specială internationala simbolul D (litera majuscula D într-un cerc) însoțită fie:
1 - de indicarea anului depozitului internațional și a numelui sau abrevierii uzuale a numelui solicitantului, fie
2 - de numărul depozitului internațional.
4) Simpla aplicare a mențiunii speciale internaționale pe obiecte sau etichete nu poate în nici un fel să fie interpretată ca implicind renunțarea la protecție sau la dreptul de autor sau la orice alt titlu cînd, în absenta unei astfel de mențiuni, aceasta protecție poate fi obținută.