Articolul 13
Art. 13 din LEGE nr. 73 din 29 decembrie 1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante
Cantitățile de produse sau substanțe stupefiante obținute în condițiile prevederilor art. 8, rămase neconsumate de la bolnavii decedati, vor fi restituite, în termen de 10 zile de la data decesului, unităților de unde au fost ridicate, de către cei care locuiau împreună cu cel decedat.
Medicul care prescrie sau farmacistul care eliberează produse sau substanțe stupefiante este obligat sa încunoștiințeze pe cei care primesc asemenea prescripții medicale și pe cei care ridica produsele respective, cu privire la obligația de restituire a cantităților neconsumate.