Începe proba gratuită

LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului

Articolul 37

Articolul 37

Art. 37 din LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului

  1. Titlul IV Structurile sportive
  2. Capitolul V Federațiile sportive naționale

(1) Federațiile sportive naționale au următoarele atribuții principale:

a) elaborează strategia națională de dezvoltare a ramurii de sport și controlează aplicarea acesteia de către membrii afiliați;

b) organizează, conduc, controlează și supraveghează activitățile și competițiile sportive oficiale la nivel național, în baza statutelor și regulamentelor adoptate;

(la 19-11-2004, Litera b) a alin. (1) al art. 37 a fost modificată de )

c) organizează și coordonează întreaga activitate a arbitrilor pe ramuri de sport, privind formarea, perfecționarea continuă, clasificarea și promovarea acestora, pe baza unui regulament propriu de funcționare;

d) elaborează și realizează planurile de pregătire și de participare a sportivilor de performanta români din cadrul reprezentativelor naționale la competițiile internaționale;

e) exercită puterea disciplinară în termenii prevăzuți de prezenta lege și potrivit statutelor și regulamentelor proprii;

f) organizează sau tutelează competițiile oficiale cu caracter internațional care au loc pe teritoriul României, cu avizul Ministerului Tineretului și Sportului;

g) colaborează cu Ministerul Tineretului și Sportului, cu Ministerul Educației Naționale și/sau cu instituțiile din structurile acestora pentru formarea și perfecționarea specialiștilor din domeniul sportului;

h) promovează măsurile de prevenire și control al folosirii substanțelor interzise și al metodelor neregulamentare, destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competițiilor organizate direct la nivel național, în concordanță cu reglementările federațiilor internaționale, ale Comitetului Internațional Olimpic și ale Agenției Mondiale Antidoping. Orice alte măsuri ce contravin reglementărilor mai sus menționate sunt nule de drept;

(la 19-11-2004, Litera h) a alin. (1) al art. 37 a fost modificată de )

i) întreprind măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței, precum și pentru promovarea spiritului de fair-play și a toleranței în activitatea sportivă.

(2) Federațiile sportive naționale asigura reprezentarea României în competițiile sportive și în organismele internaționale la care sunt afiliate.

(3) Federațiile sportive naționale care primesc finanțare de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sportului, au următoarele obligații în domeniul transparenței publice:

a) să dețină o pagină proprie de internet;

b) să permită vizualizarea, pe pagina proprie de internet, a statutului federației, precum și a altor acte constitutive, dacă este cazul;

c) să publice pe pagina proprie de internet și să actualizeze, atunci când intervin modificări, structura organizatorică, numele și prenumele persoanelor din conducerea federației, bugetul anual al federației, programele și strategiile proprii, regulamentele, lista cluburilor sportive afiliate, numărul sportivilor legitimați pe categorii de vârstă, numărul antrenorilor și instructorilor pe ramură sportivă, calendarul competițional național și internațional, precum și alte materiale de interes public.

(la 17-01-2022, Articolul 37 din Capitolul V, Titlul IV a fost completat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 17.01.2022

    Completare

    LEGEA nr. 23 din 14 ianuarie 2022

    (la 17-01-2022, Articolul 37 din Capitolul V , Titlul IV a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 23 din 14 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 14 ianuarie 2022 )

    Vezi actul modificator
  2. 19.11.2004

    Modificare

    LEGEA nr. 472 din 4 noiembrie 2004

    (la 19-11-2004, Litera b) a alin. (1) al art. 37 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004. )

    Vezi actul modificator
  3. 19.11.2004

    Modificare

    LEGEA nr. 472 din 4 noiembrie 2004

    (la 19-11-2004, Litera h) a alin. (1) al art. 37 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.