Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
- Titlul I Dispoziții generale
(1) Educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat.
(2) Statul recunoaște și stimulează acțiunile organizatorice și de promovare a educației fizice și sportului, desfășurate de autoritățile administrației publice și, după caz, de organismele neguvernamentale de profil în învățământ, în structuri ale apărării naționale, ordinii publice, siguranței naționale, în sănătate, în societăți comerciale, precum și în alte sectoare ale vieții sociale, potrivit reglementărilor legale.
(3) Educația fizică și sportul cuprind următoarele activități: educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți, sportul de performanță, exercițiile fizice practicate cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic.
(la 19-11-2004, Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de )
(4) Statul garantează exercitarea funcțiilor sectorului public și ale sectorului particular în domeniile educației fizice și sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toți factorii interesați.
(5) Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este libera și voluntară și se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociative.
(6) Statul recunoaște și garantează persoanei fizice și juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.