Articolul 13
Art. 13 din LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
- Titlul II Organizarea educației fizice și sportului
- Capitolul IV Sportul de performanță
(1) Prin sportul de performanta se urmărește valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea victoriei.
(2) Sportivii de performanta sunt persoanele care practica sistematic și organizat sportul și participa în competiții cu scopul de a obține victoria asupra partenerului, pentru autodepășire sau record.
(3) Pentru a participa la competițiile sportive oficiale locale sau naționale un sportiv de performanta trebuie să fie legitimat la un club sportiv.
(4) Evidenta legitimării și transferarea sportivilor sunt în competenta federațiilor sportive naționale, a ligilor profesioniste și a asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, potrivit statutelor și regulamentelor federațiilor sportive naționale.
(5) Sistemul competițiilor sportive oficiale pe ramuri de sport este elaborat și organizat de federațiile sportive naționale, potrivit statutelor și regulamentelor acestora.