Articolul II
Art. II din ORDONANȚĂ nr. 5 din 28 ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
(1) Intermediarii sau contribuabilii relevanți, după caz, raportează până la data de 28 februarie 2021, potrivit prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, informațiile prevăzute la cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării al căror prim pas în demersul de implementare a fost efectuat în perioada 25 iunie 2018-30 iunie 2020.
(la 01-07-2020, Alineatul (1) din Articolul II a fost modificat de )
(2) Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 291^4 alin. (17) din , cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.