Articolul 19
Art. 19 din DECRET nr. 216 din 20 mai 1949 pentru organizarea Radioficarii şi Radiodifuziunii din Republica Populara Română
- Titlul III Drepturile şi îndatoririle populaţiei
- Capitolul 1 Condiţiuni pentru instalarea şi folosirea posturilor de recepţie
Neplata abonamentului la termenele fixate de Comitetul pentru Radioficare și Radiodifuziune, atrage deplin drept o majorare de 30% asupra sumei datorate.
Creanta restanta astfel majorată este considerată certa, lichidă și exigibilă pe baza debitului rezultat din evidenta ținuta de Comitetul pentru Radioficare și Radiodifuziune, constituind un titlu definitiv în favoarea acestuia. Majorarea de mai sus se aplică și despăgubirilor civile, amenzilor și tuturor sumelor neachitate la timp. Creanta astfel majorată are același caracter de titlu definitiv.
Debitele creanțelor astfel definite în alineatele de mai sus, vor fi puse în urmărire de Comitetul pentru Radioficare și Radiodifuziune, care are dreptul de a urmări pe debitori prin agenții săi de urmărire, autorizați în acest scop și care au calitatea și competența agentului fiscal. Aceștia vor putea proceda la facerea somatiilor față de debitor, înființarea de popriri, sechestre și vînzarea mobilelor sechestrate prin licitație publică.
În cazul cînd debitorul nu-și va achită suma datorată în termen de 10 zile dela primirea somației de plată, Comitetul pentru Radioficare și Radiodifuziune, prin prepușii săi, va proceda la înființarea sechestrelor, pînă la concurenta sumelor datorate, pe averea mobila aflată în locuinta debitorului, inclusiv asupra aparatelor și materialelor radio-electrice ce au făcut obiectul unor măsuri de confiscare, potrivit prevederilor art. 33 din prezentul decret.
Aplicarea sechestrului se va face prin încheierea de proces-verbal, semnat de agentul de urmărire al Comitetului pentru Radioficare și Radiodifuziune, de debitor, sau de o persoană din familia sau serviciul debitorului.
În cazul cînd se refuza de către debitor, sau de persoana care asista la sechestru a semna procesul-verbal, sau nu se poate semna din nestiinta de carte, procesul-verbal se va afișa, făcându-se mențiune în acest sens de către agentul de urmărire, în cuprinsul procesului-verbal. Obiectele declarate ca sechestrate și specificate în procesul-verbal, vor fi lăsate pe loc pînă la vânzare, trecând de drept în custodia debitorului.