Articolul 33
Art. 33 din DECRET nr. 207 din 12 iulie 1977 privind organizarea şi funcţionarea învăţămîntului liceal
- Capitolul 3 Procesul instructiv-educativ
Pentru a se asigura însușirea temeinica a meseriei, absolvenții primei trepte a învățămîntului liceal, care se încadrează în producție, vor efectua un stagiu de practicant, cu durata de 6-12 luni, conform anexei la prezentul decret. Stagiul de practicant se organizează de către școala profesională împreună cu unitatea în care se efectuează practica, iar acolo unde nu este școala profesională, de către liceul de specialitate împreună cu unitatea în care se efectuează practica, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În vederea adincirii pregătirii profesionale și specializării în meserii cu un grad mai ridicat de complexitate, absolvenții treptei a II-a de liceu vor efectua un stagiu de practicant, cu durata de 6-18 luni, conform anexei la prezentul decret. Stagiul de practicant se organizează de către licee, împreună cu unitățile în vigoare.