Articolul 84
Art. 84 din LEGE nr. 243 din 20 decembrie 2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative
- Titlul IV Dispoziții tranzitorii și finale
La data intrării în vigoare a prezentei legi, privind administratorii de fonduri de investiții alternative, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La se modifică și va avea următorul cuprins:
a) informații cu privire la membrii consiliului de administrație sau consiliului de supraveghere, după caz, precum și cu privire la directori sau membrii directoratului, după caz, ai AFIA;
2. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) AFIA supun autorizării A.S.F., înainte de punerea în aplicare, orice modificare a condițiilor semnificative care au stat la baza autorizării, prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a), b), e), f), h) și i). În cazul modificării condițiilor prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c), d), g) și j), AFIA notifică A.S.F. în acest sens cu 14 zile anterior intrării în vigoare a respectivelor modificări.
3. La se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Prevederile titlului IX «Auditul financiar» din privind piețele de instrumente financiare, se aplică în mod corespunzător de către AFIA și FIA.
4. La se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
m) de a suspenda autorizația de desfășurare a anumitor activități sau de exercitare a unor funcții, în cazul în care se constată sau există premise rezonabile de afectare a intereselor investitorilor sau a bunei reputații a AFIA în cauză, prin continuarea desfășurării respectivelor activități sau exercitarea respectivelor funcții.
5. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) A.S.F. face publică orice sancțiune sau măsură administrativă impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia, în afara cazurilor în care această publicare riscă să perturbe în mod grav piețele financiare, să dăuneze intereselor investitorilor sau să aducă un prejudiciu disproporționat părților în cauză.
6. La se introduc patru noi alineate, alineatele (6)-(9), cu următorul cuprins:
(6) În funcție de natura și gravitatea faptei, în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 51 sau 51^1, A.S.F. poate aplica măsuri administrative precum:
a) o declarație publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare și natura încălcării prevederilor legale;
b) o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia;
c) alte măsuri de atenționare și/sau cu scopul prevenirii sau remedierii situațiilor de nerespectare a dispozițiilor legale, conform reglementărilor A.S.F.
(7) Sancțiunile contravenționale principale se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare prevăzute în prezenta lege.
(8) Măsurile administrative prevăzute la alin. (6) pot fi aplicate distinct sau împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute de prezenta lege.
(9) În cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, prin derogare de la prevederile , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.
7. se introduce un nou articol, articolul 57^1, cu următorul cuprins:
(1) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor, posibile sau certe, ale prevederilor prezentei legi și/sau ale Regulamentului (UE) nr. 231/2013 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
(2) A.S.F. stabilește canale de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și garantează confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările prevederilor prezentei legi, denumite în continuare metode de comunicare securizate.
(3) Metodele de comunicare securizate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite;
b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.;
c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F., pentru a permite investigații suplimentare. A.S.F. păstrează evidențele prevăzute în prezenta literă într-o bază de date confidențială și sigură.
(4) Metodele de comunicare securizate permit raportarea încălcărilor posibile sau certe cel puțin în următoarele moduri:
a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie;
b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;
c) întâlnirea cu angajați specializați ai A.S.F., dacă este cazul.
(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin metodele de comunicare securizate prevăzute în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaților specializați ai A.S.F., utilizând metodele de comunicare securizate.
(6) Procesul de gestionare de către A.S.F. a raportărilor transmise de persoanele ce reclamă încălcări ale prevederilor prezentei legi se realizează conform prevederilor alin. (2)-(5) și reglementărilor emise de A.S.F., cu asigurarea:
a) întocmirii de proceduri specifice pentru primirea raportărilor privind încălcările și luarea de măsuri ulterioare;
b) unui nivel adecvat de protecție a acelor angajați ai AFIA sau din cadrul depozitarilor FIA care raportează încălcările comise în cadrul respectivelor entități, cel puțin referitor la acte de răzbunare, de discriminare și la alte tipuri de tratament injust;
c) protecției datelor cu caracter personal atât cu privire la persoana care raportează încălcări la prezenta lege, cât și cu privire la persoana fizică suspectată că s-ar fi făcut vinovată de o încălcare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 679/2016, precum și cu alte prevederi legale în vigoare în domeniul protecției datelor cu caracter personal;
d) confidențialității în ceea ce privește persoana care raportează o încălcare, cu excepția cazului în care legislația națională impune dezvăluirea identității sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.
(7) Raportarea de către angajații din cadrul AFIA sau din cadrul depozitarilor FIA, prevăzută la alin. (1)-(5), nu se consideră drept încălcare a vreunei restricții privind divulgarea de informații impuse prin contract sau prin orice act cu putere de lege sau act administrativ și nu atrage răspunderea persoanei care notifică în legătură cu acea raportare.
8. se introduce un nou articol, articolul 63^1, cu următorul cuprins:
Prelucrarea datelor cu caracter personal la nivelul A.S.F. se realizează exclusiv în scopul îndeplinirii atribuțiilor de autorizare, supraveghere, investigare, cooperare cu alte autorități publice și protecție a investitorilor, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, precum și în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016.