Articolul 47
Art. 47 din LEGE nr. 243 din 20 decembrie 2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative
- Titlul I Organizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative
- Capitolul IV F.I.A. destinate investitorilor profesionali
- Secţiunea 1 Dispoziții generale
(1) F.I.A.I.P., ulterior constituirii sale, poate solicita admiterea la tranzacționare în cadrul unui loc de tranzacționare sau tranzacționarea în cadrul unei burse dintr-un stat terț, în condițiile în care îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) își modifică documentele de constituire astfel încât să se reîncadreze în una din categoriile de F.I.A.I.R. definite la art. 31 lit. b) , cu condiția ca politica sa de investiții să respecte în integralitate cerințele investițiilor permise pentru F.I.A.I.R. stabilite de prezenta lege și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea sa;
b) îndeplinește cerințele de eligibilitate stabilite de operatorul de piață sau operatorul de sistem pentru a fi admis la tranzacționare în cadrul unui loc de tranzacționare sau tranzacționat pe o bursă dintr-un stat terț și se conformează cu prevederile legislației specifice emitenților de valori mobiliare și operațiuni de piață;
c) a fost obținut acordul acționarilor anterior transmiterii pentru autorizare la A.S.F. a documentelor de constituire modificate în vederea încadrării în noua categorie de F.I.A., în conformitate cu dispozițiile alin. (2) , în cazul F.I.A.I.P. de tip societate de investiții.
(2) Modificările intervenite la documentele depuse la momentul autorizării unui F.I.A.I.P., în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) , sunt transmise în prealabil A.S.F. în vederea autorizării acestora, cu 20 de zile lucrătoare înaintea aplicării acestora. A.S.F. poate decide în situații excepționale prelungirea termenului cu 10 zile lucrătoare.
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) se calculează față de data înregistrării la A.F.I.A. a ultimei adrese către A.S.F. în legătură cu respectiva modificare a documentelor F.I.A.
(4) În situația prevăzută la alin. (2) , A.S.F. poate interzice operarea modificărilor care nu corespund prevederilor legale în vigoare sau poate dispune modificări suplimentare ale respectivelor documente.
(5) În vederea informării investitorilor cu privire la modificările intervenite, A.F.I.A. transmite acestora o notă de informare cu privire la respectivele modificări în termen de maximum două zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) , dacă A.S.F. nu a formulat observații la acestea.
(6) În situația în care investitorii nu sunt de acord cu modificările semnificative ale documentelor F.I.A.I.P. de tip contractual, definite conform reglementărilor A.S.F., ale cărui unități de fond nu sunt tranzacționate în cadrul unui loc de tranzacționare, efectuate la inițiativa A.F.I.A., atunci A.F.I.A. are obligația de a onora cererile de răscumpărare integrală depuse într-un interval de maximum 15 zile de la data transmiterii notei de informare prevăzută la alin. (5) fără costuri suplimentare în sarcina investitorilor.
(7) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (7), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )
(8) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (8), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )
(9) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (9), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )
(10) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (10), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )
(11) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (11), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )
(12) Abrogat.
(la 25-06-2024, Alineatul (12), Articolul 47, Sectiunea 1, Capitolul IV, Titlul I a fost abrogat de )