Articolul 4
Art. 4 din REGULAMENT nr. 5 din 13 decembrie 2019 privind instituțiile emitente de monedă electronică
- Capitolul I Dispoziții generale
- Secţiunea a 2-a Cerințe privind informațiile și documentația
(1) Documentele vor fi prezentate Băncii Naționale a României în limba română, iar pentru actele cu caracter oficial redactate într-o limbă străină se va prezenta și traducerea legalizată a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbă de circulație internațională, Banca Națională a României poate excepta aplicarea cerinței privind traducerea legalizată.
(2) În situația în care solicitantul invocă imposibilitatea obținerii unui document oficial din cele necesar a fi prezentate potrivit prezentului regulament, se va prezenta o declarație pe propria răspundere în care se va motiva corespunzător imposibilitatea obținerii documentului, însoțită de dovezi care să ateste această împrejurare. Banca Națională a României analizează și decide cu privire la adecvarea dovezilor furnizate de solicitant.
(3) Documentația transmisă Băncii Naționale a României în aplicarea dispozițiilor referitoare la procedura de notificare pentru desfășurarea activității în afara teritoriului României de către instituții emitente de monedă electronică autorizate de Banca Națională a României trebuie prezentată în două exemplare, dintre care unul în limba română, iar celălalt în limba engleză.
(4) Actele cu caracter oficial și cele sub semnătură privată, pentru care nu este prevăzută în prezentul regulament forma în care acestea se remit Băncii Naționale a României, vor fi prezentate în original sau în copie legalizată.
(5) Documentele emise sau legalizate de o autoritate străină vor fi supralegalizate în condițiile prevăzute de lege ori vor purta apostila prevăzută de cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin , aprobată prin , cu modificările ulterioare. În cazul în care se invocă o situație de înlăturare a acestor cerințe, se va prezenta o confirmare în acest sens din partea autorităților române sau străine competente, sarcina probei revenind celui ce invocă o asemenea situație.
(6) În cazul certificatelor de cazier judiciar, certificatelor de cazier fiscal sau altor documente echivalente, se vor prezenta documentele eliberate de autoritățile competente din țările în care persoanele în cauză au avut în ultimii 3 ani stabilit/stabilită domiciliul/reședința și/sau au desfășurat activitate.
(7) Orice curriculum vitae prezentat Băncii Naționale a României potrivit prezentului regulament va fi semnat și datat de către persoana în cauză.
(8) Solicitantul va structura potrivit art. 28 informațiile din documentația transmisă în susținerea cererii de autorizare și va menționa documentele prezentate într-un opis.
(9) Prevederile din prezentul regulament referitoare la conducerea unei alte persoane decât solicitantul vizează persoanele care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare, sunt împuternicite să conducă, să coordoneze activitatea zilnică și să angajeze răspunderea respectivei persoane.
(10) În scopul aplicării cerințelor referitoare la autorizarea instituțiilor emitente de monedă electronică, procesele, procedurile, sistemele, mecanismele și măsurile implementate se referă la cele existente și, în cazul în care acestea nu au fost implementate, la cele pe care instituția urmează să le implementeze. În cazul în care procesele, procedurile, sistemele, mecanismele și măsurile nu au fost încă implementate, solicitantul va preciza termenul estimat pentru implementare, ce nu poate depăși data începerii activității.
(11) Pentru facilitarea analizării de către Banca Națională a României, solicitantul va prezenta documentația în susținerea cererii de autorizare și în format electronic, stocată într-o formă accesibilă pentru consultare.
(12) Banca Națională a României analizează documentele și informațiile primite potrivit prezentului regulament din perspectiva cerințelor aflate în aria sa de competență prevăzute de respectiv de , precum și de prezentul regulament și de privind instituțiile de plată și furnizorii specializați în servicii de informare cu privire la conturi.