Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 3 din 20 noiembrie 1982 privind participarea, cu părţi sociale, a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică
- Capitolul 2 Constituirea părţii sociale
Depunerile oamenilor muncii ca parte socială se fac pe o perioadă de cel puțin 5 ani. După această perioadă, la cererea depunatorului dacă depunerea totală este de cel puțin 10.000 lei, partea socială se restituie integral sau în mod eșalonat, într-o perioadă de 2-5 ani, potrivit hotărîrii adunării generale a oamenilor muncii, în funcție de posibilitățile economice ale unității. Restituirea integrală a depunerilor pentru constituirea părții sociale este garantată.
În cazul în care depunatorul își schimba locul de muncă într-o alta unitate, la cererea acestuia sumele reprezentând partea sa socială se transfera la noul loc de muncă sau, după caz, la o unitate economică stabilită potrivit art. 4.
În cazul în care schimbarea locului de muncă s-a făcut fără acordul unității sau contractul de muncă al depunatorului a fost desfăcut din vina acestuia, termenul de 5 ani după care se poate cere restituire părți sociale, prevăzut la alin. 1, curge de la data încadrării la noua unitate.
Pînă la transferarea părții sociale, drepturile și obligațiile depunatorului legate de participarea sa la fondul de dezvoltare se determina, în condițiile prezentei legi, la unitatea de la care a plecat.