Începe proba gratuită

LEGE nr. 3 din 20 noiembrie 1982 privind participarea, cu părţi sociale, a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din LEGE nr. 3 din 20 noiembrie 1982 privind participarea, cu părţi sociale, a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică

  1. Capitolul 1 Principii de bază

Cadrele de conducere, celălalt personal muncitor din aparatul de stat, al organizațiilor politice și obștești, din unitățile de învățămînt și social-culturale, precum și cadrele militare, vor depune, în condițiile prezentei legi, sume de bani cu titlu de părți sociale într-o unitate socială, beneficiind, în raport cu valoarea părții sociale depuse, de venituri suplimentare, în aceleași condiții ca și oamenii muncii din unitatea economică respectiva.

Personalul muncitor din aparatul ministerelor și celorlalte organe centrale și locale care au în subordine unități economice va participa la constituirea de părți sociale într-o unitate din sectorul în care își desfășoară activitatea.

Personalul muncitor din celelalte ministere și organe centrale sau locale, al organizațiilor politice și obștești și din unitățile de învățămînt și social-culturale, precum și cadrele militare, vor participa la constituirea părții sociale într-o unitate economică din sectoarele stabilite de Consiliul de Miniștri.

Oamenii muncii care depun sume de bani cu titlu de părți sociale la alte unități decât cele unde sînt încadrați au dreptul sa participe la adunările generale ale oamenilor muncii, sa sprijine activitatea organelor de conducere colectivă și să facă propuneri în vederea creșterii eficientei economice a întregii activități.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.