Articolul 43
Art. 43 din LEGE nr. 61 din 24 aprilie 2000 pentru aplicarea Acordului dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, încheiat la Bruxelles la 19 iunie 1995
- Capitolul 6 Jurisdicţia
(1) Atunci când la o misiune participa forte ale mai multor părți contractante la NATO-SOFA sau la acord și un membru aparținând uneia dintre aceste forte a fost judecat, în conformitate cu prevederile de mai sus, de autoritățile competente române și a fost condamnat, achitat sau gratiat, acesta nu va putea fi judecat din nou pentru aceeași fapta de autoritățile unei alte părți contractante la NATO-SOFA sau la acord.
(2) În condițiile alin. (1) autoritățile militare ale statului trimițător vor putea sanctiona un membru al forței pentru orice încălcare a regulilor de disciplina decurgând din fapta pentru care a fost judecat.