Articolul 31
Art. 31 din LEGE nr. 61 din 24 aprilie 2000 pentru aplicarea Acordului dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, încheiat la Bruxelles la 19 iunie 1995
- Capitolul 4 Folosirea forţei de muncă locale
Obligațiile ce deriva în urma angajării unei forte de muncă civile din România, pentru autoritățile militare ale statului trimițător, sunt:
a) să se asigure ca instalațiile militare, construcțiile, echipamentele tehnice și tehnologiile în care sau cu care își va desfășura activitatea personalul angajat nu îl expun pe acesta la risc de accidentare sau intoxicare acuta profesională;
b) sa stabilească atribuțiile și răspunderile ce revin angajaților în domeniul protecției muncii, corespunzător funcțiilor pe care urmează să le exercite;
c) sa angajeze numai persoane care, în urma controlului medical și a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o exercite;
d) să asigure pe cheltuiala proprie mijloace individuale și/sau colective de lucru și protecție, corespunzător riscurilor activității prestate, conform Normativului republican-cadru de acordare a echipamentului de protecție și de lucru;
e) sa instruiască la angajare și periodic personalul civil angajat cu privire la normele specifice de protecție a muncii, adecvate activității prestate, în concordanta cu prevederile contractului de muncă sau ale convenției de prestări de servicii;
f) să aibă în vedere angajarea personalului autorizat pentru exercitarea meseriilor și profesiilor prevăzute în normele de protecție a muncii.