Articolul 9
Art. 9 din NORME METODOLOGICE nr. 3 din 17 aprilie 2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare
- Capitolul 2 Acordarea, garantarea şi derularea creditelor ipotecare
- Secţiunea I Acordarea şi garantarea creditelor ipotecare
(1) Contractul de credit ipotecar va stabili, pe lângă celelalte condiții de acordare și derulare a creditului ipotecar, și următoarele obligații:
- calcularea de dobânzi și în cazul sumelor neachitate la scadenta reprezentând rate de credit și/sau de dobânda;
- constituirea, în conformitate cu dispozițiile legii, de garanții reprezentând ipoteci și privilegii, precum și semnarea contractului de garanție în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de credit ipotecar.
(2) În cadrul garanțiilor constituite pentru creditul ipotecar vor fi acceptate numai ipoteci de rang I și privilegii. Valoarea acestor garanții, prevăzută în raportul de evaluare întocmit în condițiile art. 8 alin. (2), nu poate fi mai mica de 120% din valoarea creditului ipotecar. În cazul garanțiilor reprezentând ipoteci, contractul de credit ipotecar va stabili obligația împrumutatului de a nu constitui alte ipoteci de același rang asupra imobilului respectiv.
(3) În termen de 5 zile de la încheierea contractului de garanție împrumutatul va încheia un contract de asigurare a imobilului ipotecat în condițiile .