Articolul 26
Art. 26 din DECRET nr. 117 din 13 mai 1981 privind asigurarea pieselor de schimb şi organizarea activităţii de service şi asistenţa tehnica în străinătate, pentru produsele de export
- Capitolul 5 Asigurarea personalului muncitor român pentru unităţile de desfacere a pieselor de schimb, precum şi de service şi asistenţa tehnica în străinătate
Ministerele, celelalte organe centrale, centralele industriale și unitățile producătoare răspund de selecționarea și pregătirea din timp a personalului muncitor român care urmează a fi trimis să-și desfășoare activitatea la unitățile de desfacere a pieselor de schimb, precum și de service și asistența tehnica din străinătate.
Selecționarea personalului român se face în conformitate cu criteriile politico-profesionale stabilite, urmărindu-se trimiterea la unitățile de desfacere a pieselor de schimb, precum și de service și asistența tehnica din străinătate, de specialiști și oameni ai muncii temeinic pregatiti politic și profesional.
Lista personalului muncitor român și programul de pregătire a acestuia se înaintează ministerelor și celorlalte organe centrale de către centralele industriale, cu 90 de zile înaintea termenului în care urmează a fi trimis în străinătate.
La selecționarea și pregătirea personalului muncitor român se va avea în vedere ca acesta sa cunoască temeinic problemele tehnice legate de activitatea unității, precum și pe cele care privesc activitatea comercială și de promovare a exportului românesc. Personalul muncitor selecționat trebuie să posede permis de conducere valabil pentru categoriile de vehicule E sau, după caz, B, iar personalul de conducere sa cunoască obligatoriu limba tarii în care se efectuează activitatea de service sau o limbă de circulație internationala folosită în țara respectiva.
La stabilirea necesarului de personal român se va tine seama și de posibilitățile de încadrare cu personal localnic.