Articolul 19
Art. 19 din DECRET nr. 117 din 13 mai 1981 privind asigurarea pieselor de schimb şi organizarea activităţii de service şi asistenţa tehnica în străinătate, pentru produsele de export
- Capitolul 3 Organizarea unităţilor de desfacere a pieselor de schimb, precum şi de service şi asistenţa tehnica în străinătate
Întreprinderile de comerț exterior au obligația să asigure, pe plan extern, desfășurarea activității de desfacere a pieselor de schimb, de service și asistența tehnica, în care scop pot organiza, în cadrul numărului de posturi aprobat potrivit legii, compartimente sau colective de lucru distincte, care răspund de aducerea la îndeplinire a atribuțiilor ce revin întreprinderilor în acest domeniu.
Centralele industriale pot organiza în cadrul compartimentelor de export-import și cooperare economică internationala, cu respectarea numărului de posturi stabilit, colective de lucru sau pot stabili lucrători care răspund de punerea în producție și de livrarea pieselor de schimb, precum și de organizarea, dotarea și desfășurarea activității de desfacere a pieselor de schimb, de service și de asistența tehnica în străinătate.