Articolul 1
Art. 1 din LEGE nr. 26 din 16 martie 1992 privind majorarea cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional şi acceptarea modificării Statutului F.M.I. prin cel de-al 3-lea amendament
Se aprobă majorarea cotei de participare a României la Fondul Monetar Internațional - F.M.I. - de la 523,4 milioane DST la 754,1 milioane DST, cît s-a propus prin Rezoluția Consiliului Guvernatorilor F.M.I. nr. 45-2/1990 "Creșterile de cote ale membrilor fondului, cea de-a 9-a revizuire generală".
Diferența de 230,7 milioane DST va fi vărsată astfel:
- 57,7 milioane DST - 25% din majorare - în DST sau în valuta liber convertibilă pe seama unei trageri speciale nerambursabile și nepurtătoare de dobînda de la F.M.I.;
- 173,0 milioane DST - 75% din majorare - în lei, în contul nr. 1 al F.M.I. existent la Banca Națională a României.