Articolul 13
Art. 13 din ORDONANTA nr. 25 din 24 august 1992 privind calitatea în construcţii
- Capitolul 2 Sistemul calităţii în construcţii
Verificarea proiectelor pentru execuția construcțiilor în ceea ce privește respectarea prevederilor din documentele tehnice normative referitoare la exigențele de performanță esențiale se va face numai de către specialiștii verificatori atestați, persoane fizice sau juridice, independenți de agenții economici elaboratori ai proiectelor.
Se interzice aplicarea proiectelor și detaliilor de execuție neverificate în condițiile alineatului precedent, cu excepția construcțiilor de locuințe parter, parter și etaj, cu înălțimea la cornise de maximum 8 m, cu maximum 4 apartamente, și anexele gospodărești ale acestora, precum și construcțiile provizorii.
Verificarea execuției construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginti de specialitate sau prin agenți economici de consultanța, specializați.
Expertizele tehnice ale proiectelor și construcțiilor se efectuează numai de specialiști atestați în acest scop.