Articolul 6
Art. 6 din LEGE nr. 23 din 18 noiembrie 1969 *** Republicat privind executarea pedepselor
- Capitolul 1 Executarea pedepsei inchisorii
- Secţiunea a II-a Reeducarea condamnatilor
Minorii condamnati vor fi supuși, în timpul executarii pedepsei, unei acțiuni de educare deosebite, spre a putea deveni cetățeni utili societatii.
Minorii care de la primirea în locul de detinere mai au de executat cel puțin 6 luni inchisoare vor continua invatamintul general obligatoriu și li se va asigura posibilitatea de a dobindi o pregatire profesionala potrivit cu gradul de scolarizare și cu aptitudinile lor. Dacă minorii nu indeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a urma cursurile profesionale, ei vor fi ajutati să obțină o calificare intr-o meserie sau sa și-o completeze, în conformitate cu normele de calificare la locul de muncă. Cadrele didactice, manualele și rechizitele vor fi puse la dispoziție de către Ministerul Educatiei și Cercetarii, iar personalul și utilajul necesar pentru calificarea intr-o meserie se vor asigura de penitenciare.
Minorilor condamnati la inchisoare pe o durată pînă la 6 luni inclusiv li se asigura posibilitatea de a-și completa cunoștințele de cultura generală, tinindu-se seama de gradul lor de scolarizare.